Astazi ajungem si in orasul Buzău pentru a treia sesiune din campania door-to-door de informare, desfășurată de echipa noastră în cadrul proiectului „Copii susținuți – viitor mai bun!”, derulat de Fundația SERA România, în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale FDSS și DGASPC Buzău. O zi minunata cu soare in care vom ajunge din nou în comunitățile defavorizate pentru informare și educare pe teme esențiale pentru prevenirea situațiilor de risc care afectează familii întregi și comunitatea, în esență.
Scopul acestei sesiuni de informare vizează 3 aspecte cheie:
Promovarea importanței prevenirii separării copiilor de familie
Încurajarea nondiscriminării și a egalității de șanse
Informarea și prevenirea consumului de alcool și droguri în rândul membrilor comunității- adolescenți, tineri și adulți.
Revenim cu poze și informații după acțiunea de azi .
Proiectul „Copii susținuți – viitor mai bun!” este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 și continuă abordările inovatoare dezvoltate de Fundația SERA România în aproape 30 de ani de activitate.
Obiectivul proiectului: sprijin pentru 270 de copii vulnerabili din județul Buzău, dintre care:
255 de copii aflați în risc de separare de familie beneficiază de sprijin social integrat și ajutor material
15 copii din sistemul de protecție specială vor fi reintegrați în familie.
Conținutul acestei postări nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.












