Obiectivul general al proiectului
Obiectivul general al proiectului constă în asigurarea de intervenții integrate prin furnizarea serviciilor de sprijin în vederea prevenirii riscului de separare a copilului de familia să, pentru un număr de 270 de copii vulnerabili din județul Gorj (din care 27 copii de etnie roma) .
Proiectul vizează implementarea a două servicii sociale și a unui model inovator de intervenție, care va integra atât componentă de sprijin social (servicii de sprijin diverse), cât și componentă de ajutor material, pentru minim 270 de copii din județul Gorj, care sunt într-o situație de vulnerabilitate și prezintă risc de separare de familie.
Totodată, proiectul urmărește și organizarea de evenimente de informare și conștientizare privind importantă serviciilor și acțiunilor de prevenire a separării copilului de familia, a egalității de șanse, de gen, incluziune și nediscriminare, precum și prevenirea consumului de alcool și droguri.
Proiectul contribuie la sprijinirea obiectivelor prevăzute de Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2023-2027 “Copii protejați, România sigură”în sensul în care cei 270 de copii căruia proiectul se adresează vor beneficia de activități de asistență socială, de ajutoare materiale, precum și de servicii de sprijin, acțiuni menite să contribuie la reducerea numărului de copii afectați de sărăcie și excluziune socială din județul Gorj.
Astfel, măsurile propuse în cadrul proiectului urmăresc creșterea calității vieții copiilor vulnerabile și asigurarea accesului acestora la servicii de sprijin. Prin proiect, se urmărește astfel și atingerea rezultatelor prevăzute de Planul Anual de Acțiune pentru implementarea Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2023-2027.
- Beneficiar: Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale – FDSS
- Parteneri: Fundația SERA România și Primăria Comunei Săulești – jud. Gorj
- Valoarea totală a proiectului: 9.941.059,43 lei
- Valoarea cofinanțării UE: 8.449.900,52 lei
- Valoarea finanțare buget național: 1.475.224,70 lei
- Data de incepere a proiectului: 01.02.2025
- Data de finalizare a proiectului: 31.01.2028
Acțiunile și activitățile vizate de proiect
Acțiunile și activitățile vizate de proiect, vor contribui, totodată, la realizarea obiectivelor specifice ale programului și apelului, generând efecte pozitive pe termen lung, contribuind în mod direct la atingerea indicatorilor de rezultat și de realizare, având în vedere resursele financiare, umane şi materiale ale proiectului.
GORJ
Obiective specifice
- OS 1. Dezvoltarea și implementarea de acțiuni pentru identificarea, evaluarea și monitorizarea unui număr de 270 copii aflați în situație de risc de separare de familie la nivelul județului Gorj.
- OS 2. Furnizarea serviciilor de sprijin, pentru un număr de 270 de copii, prin intermediul a: – 2 servicii sociale – centre de zi (8899CZ-F-I Centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii – Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii Luna, pus la dispoziția proiectului de către liderul de parteneriat – FDSS; 8899CZ-F-I Centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii ce urmează a fi înființat și dezvoltat în cadrul proiectului, activitate ce va fi realizată de către P2 – Primăria Saulesti și modelului inovator de intervenție propus de solicitant, în conformitate cu metodologia proprie, atașată la prezența cerere.
- OS 3. Acțiuni de informare și conștientizare pentru prevenirea separării copilului de familia să, promovarea egalității de șanse, incluziunii și nediscriminare, precum și pentru prevenirea consumului de alcool și droguri prin: 12 seminarii / ateliere de lucru, 6 evenimente de tip masă rotundă, o campanie derulată la nivel județean prin intermediul a minim 12 sesiuni de informare.
- OS 4. Acțiuni inovative pentru creșterea calității vieții copiilor expuși riscului de separare de familie și familiilor care se ocupă de creșterea și îngrijirea acestora prin: acordarea de sprijin material – subvenții în vederea eliminării factorilor economici care ar putea să afecteze menținerea în familie a copiilor, pentru un număr de 270 de copii.
- Rezultate așteptate:
- R1. 1 analiză de nevoi la nivelul județului Gorj, 182 chestionare aplicate;
- R2. minim 270 de copii care trăiesc în sărăcie la risc de separare de familie identificați și recrutați, dintre care 27 copii de etnie roma; minim 270 dosare de grup țintă întocmite; 34 rapoarte de monitorizare a grupului țintă, care vor cuprinde informații referitoare la implicarea lor în activitățile proiectului;
- R3. 36 minute de ședințe operative lunare ale activității A1.1., rezultat comun cu celelalte subactivități;
- R4. set de instrumente pentru implementarea A 1.2.;
- R5. minim 270 de copii care trăiesc în sărăcie la risc de separare de familie evaluați, dintre care 27 copii de etnie roma; minim 270 de evaluări sociale realizate; minim 270 de planuri de servicii realizate; minim 270 rapoarte de monitorizare a planurilor de servicii; minim 270 rapoarte de evaluare a intervenției;
- R6. 34 minute de ședințe operative lunare ale activității A1.2. – rezultat comun cu celelalte subactivități;
- R7. 270 copii expuși riscului de separare de familie, beneficiari ai măsurilor de sprijin;
- R8. 1 serviciu social – CCSPC Luna, funcțional pe perioada proiectului
- R9. 1 serviciu social înființat, dezvoltat și funcțional în comună Saulesti – 8899CZ-F-I Centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii;
- R10. 1 model inovator de intervenție implementat;
- R11. minim 190 copii care beneficiază de măsuri de sprijin pentru o perioada de minim 18 luni, minim 234 de copii a căror situație s-a ameliorat la ieșirea din operațiune;
- R12. 34 rapoarte de monitorizare a activității A2, 34 minute de ședințe operative lunare ale activității A2 – rezultat comun cu celelalte subactivități;
- R13. 12 seminarii/ateliere de lucru cu un total de 180 participanți; 6 evenimente de tip masă rotundă cu un total de 60 participanți; o campanie de informare și conștientizare, derulată prin intermediul a minim 12 sesiuni de informare, cu un total de 360 participanți;
- R14. materiale de informare editare și distribuite: 360 pliante pentru campania door-to-door; 60 seturi materiale pentru mesele rotunde; 180 seturi materiale pentru atelierele de lucru /seminarii;
- R15. 35 Minute de ședințe operative lunare ale activității A3 – rezultat comun cu celelalte subactivități;
- R16. 270 dosare de acordare subvenții; minim 270 raportare de monitorizare acordare subvenții; minim 270 planuri de acordare a subvențiilor; 270 copii expuși riscului de separare de familie beneficiari ai subvențiilor acordate în cadrul A4.1;
- R17. 36 Minute de ședințe operative lunare ale activității A4.1 –rezultat comun cu celelalte subactivitati;
- R18. 1 proiect implementat cu succes, cu toate activitățile finalizate, o echipa de management funcțională; 36 Minute de ședințe operative lunare ale activității A5.1 – rezultat comun cu celelalte subactivități; documente proiect aprobate, cel puțin 12 cereri de rambursare și 12 rapoarte tehnice;
- R19. 1 anunț/ comunicat de presă lansare proiect; 1 afiș expus la sediul social și la sediul de implementare proiect (solicitant și partener P1); web site, facebook cu informații despre proiect (solicitant și partener P1); documente și materiale de comunicare proiect conforme; 1 anunț/ comunicat de presă închidere de proiect; suport administrativ (contabil, responsabil resurse umane, după caz etc) necesar pentru realizarea cu succes a activităților proiectului; Cheltuieli indirecte că rată forfetară de 15% din costurile directe cu personalul conform art. 54 lit (b) din Regulamentului (UE) nr. 2021/1060 monitorizate.
Conștientizarea și informarea:
Organizarea de evenimente și acțiuni de informare și conștientizare are un impact asupra comunității în ceea ce privește serviciile destinate prevenirii separării copilului de familia să, egalității de șanse și nediscriminării, precum și prevenirii consumului de alcool și dorguri. Participanții și publicul larg devin mai conștienti de aspectele pe care le implică lipsa sau existența unor servicii de sprijin, precum și a efectelor pe care consumul de alcool și droguri îl poate avea atât la nivel individual, cât și la nivel de comunitate. Pe de altă parte, aceste acțiuni de informare, vin să consolideze și să sprijine UAT-urile în procesul lor de asigurare a accesului la informații și servicii, îndeosebi în zona prevenirii separării copilului de familia sa.
Implementarea proiectului
Implementarea proiectului pentru sprijinirea copiilor expuși riscului de separare de familie în județul Gorj va avea efecte benefice semnificative asupra dezvoltării emoționale, sociale și educaționale a copiilor, asupra consolidării familiilor și asupra coeziunii și dezvoltării comunităților. Aceste efecte pozitive contribuie la crearea unei societăți mai sănătoase și mai echitabile, în care fiecare copil are șansa de a se dezvoltă într-un mediu sigur și suportiv. Pe termen lung, efectele pozitive se vor concretiza în: creșterea calității vieții copiilor și familiilor din care aceștia provin: pe perioada acordării sprijinului material, proiectul urmărește asigurarea accesului copiilor la diferite servicii și bunuri pe care, în mod normal, familia nu și le permite, dar care sunt importante și vitale pentru creșterea și îngrijirea unui copil, măsuri de sprijin material ce vor contribui la eliminarea factorilor economici care ar putea să afecteze menținerea în familie.
Totodată, urmărește creșterea accesului la servicii de asistență socială și servicii sociale și de sprijin, întrucât beneficiarii – copii și familiile acestora – vor avea acces la servicii precum: Identificare, evaluare și intervenție pentru copiii aflați la risc de separare, acompanierea familiei aflate într-o situație de vulnerabilitate, în vederea creșterii și îngrijirii propriilor copii, consiliere și suport psihologic pentru copii și familiile acestora; suport pentru activitățile cotidiene și, după caz, pentru incluziune școlara sau socio-profesională. UAT-urile vor deveni mai eficiente în furnizarea de servicii și sprijin pentru comunități, îndeosebi în ceea ce privește familiile și copiii vulnerabili.
Această creștere a capacității are un impact durabil, deoarece UAT-urile implicate în proiect, în calitate de parteneri sau colaboratori vor continuă să ofere sprijin și servicii îmbunătățite în viitor, consolidând astfel rolul lor în societate, cu accent pe sprijinirea copiilor și familiilor acestora, care sunt expuși riscului.
GORJ
Resurse utile
Date contact
- Pentru mai multe informații ne puteți contacta la nr. de telefon +4021 231 54 16, Fax. +4021 231 54 17 sau pe adresa de email: office@sera.ro; bogdan.simion@sera.ro // www.sera.ro Manager proiect: Bogdan Simion
Despre noi
Fundația SERA ROMÂNIA este o organizație neguvernamentală, înregistrată în martie 1996. SERA ROMÂNIA a intervenit în toate județele țării (41 de județe și 6 sectoare ale Bucureștiului), contribuind în mod esențial la închiderea instituțiilor de tip vechi, care adăposteau în condiții mizere sute de copii, și la dezvoltarea de servicii sociale alternative, în care celor mici li s-a dat pentru prima oară şansa de a trăi decent. Prin intermediul programelor sale, SERA a reușit să schimbe în bine viața a peste 200.000 de copii.
Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.mfe.gov.ro