“ Copii sustinuti – viitor mai bun!”
PIDS/395/PIDS_P5/OP4/ESO4.11/PIDS_A23/330362
PROMOVAREA EGALITATII DE SANSE SI NEDISCRIMINARII
- PREZENTAREA PROIECTULUI
Obiectivul general al proiectului constă în asigurarea de intervenții integrate prin furnizarea serviciilor de sprijin în vederea prevenirii riscului de separare a copilului de familia sa, pentru un număr de 255 copii care trăiesc în sărăcie aflați la risc de separare de familie și pentru sprijinirea reintegrării în familie a unui număr de 15 de copii din sistemul de protecție specială, astfel că, grupul țintă vizat este format din 270 de copii vulnerabili din județul Buzău (din care 27 copii de etnie romă).
Proiectul vizează implementarea unui model inovator de intervenție pentru prevenirea separării copilului de familia sa, precum și înființarea unui serviciu social care va sprijini reintegrarea/integrarea copiilor aflați în sistemul de protecție specială si care va contribui ulterior reintegrarii la prevenirea separării copilului de familia sa. Modelul inovator propus va integra atât componenta de sprijin social (servicii de sprijin diverse), cât și componenta de ajutor material, pentru minimum 255 de copii din județul Buzău, care sunt într-o situație de vulnerabilitate și prezintă risc de separare de familie, respectiv 15 copii aflați în sistemul de protecție specială care vor fi reintegrați în familie. Totodată, proiectul urmărește și organizarea de evenimente de informare și conștientizare privind importanța serviciilor și acțiunilor de prevenire a separării copilului de familie, a egalității de șanse, de gen, incluziune și nediscriminare, precum și prevenirea consumului de alcool și droguri.
Proiectul contribuie la sprijinirea obiectivelor prevăzute de Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2023-2027 “Copii protejați, România sigură”, în sensul în care cei 270 de copii incluși în cadrul proiectului vor beneficia de activități de asistență socială, de ajutoare materiale, precum și de servicii de sprijin, acțiuni menite să contribuie la reducerea numărului de copii afectați de sărăcie și excluziune socială din județul Buzău. Astfel, măsurile propuse în cadrul proiectului urmăresc creșterea calității vieții copiilor vulnerabili și asigurarea accesului acestora la servicii de sprijin.
- CE ESTE DISCRIMINAREA?
Discriminarea reprezinta o incalcare flagranta a drepturilor fundamentale ale omului asa cum sunt ele enuntate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului.
Art. 1 – Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii.
Art. 2 – Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari.
In afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari de suveranitate.
Art. 3 – Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.
In Romania, Ordonanta Guvernului nr 137/2001 completata ulterior prin Legea 324/2006 stabileste: “prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice.”
In Romania, notiunile de nediscriminare si egalitate de sanse in randul copiilor sunt prevazute prin Legea 272 /2004 – privind protectia si promovarea copilului cu modificarile ulterioare:
- 6 „Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii: a) respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; b) egalitatea sanselor si nediscriminarea; c) responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti;d) primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor copilului; e) descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate; f) asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil; g) respectarea demnitatii copilului; h) ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cont de varsta si de gradul sau de maturitate; i) asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului, tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei masuri de protectie; j) celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil; k) asigurarea protectiei impotriva abuzului, neglijarii, exploatarii si oricarei forme de violenta asupra copilului; l) interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in corelatie cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie.”
- 7 – „Drepturile prevazute de prezenta lege sunt garantate tuturor copiilor fara nicio discriminare, indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie, de nationalitate, apartenenta etnica sau origine sociala, de situatia materiala, de gradul si tipul unei deficiente, de statutul la nastere sau de statutul dobandit, de dificultatile de formare si dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale parintilor ori ale altor reprezentanti legali sau de orice alta distinctie.”
Motivele discriminarii impotriva copiilor sunt: rasa, culoare, sex, limba, religia, opiniile politice sau de alta natura, nationalitate, apartenenta etnica sau origine sociala, situatia materiala, dizabilitate, statutul la nastere sau alte statute ale copilului, ale parintilor sau ale reprezentantilor sai legali, apartenenta etnica si dizabilitate.
In tara noastra, autoritatea de stat care isi desfasoara activitatea in domeniul discriminarii este Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
CRITERIILE DE DISCRIMINARE
In Romania, criteriile de discriminare, asa cum sunt ele enuntate prin legislatia specifica sunt:
- Nationalitate
- Etnie
- Religie
- Mediul de provenienta
- Rasa
- Limba
- Categorie sociala
- Convingeri
- Gen
- Orientare sexuala
- Varsta
- Handicap
- Boala contagioasa sau cronica necontagioasa
- Infectare HIV
- Apartenenta la o categorie defavorizata etc.
Totusi, in tara noastra, cele mai intalnite criterii de discriminare sunt:
- Discriminarea dupa gen (ex. nivel scazut al remuneratiei in domeniile in care sunt angajate femeile, implicarea femeilor in luarea deciziilor la nivel politic etc)
- Discriminare dupa orientarea sexuala (ex. accesul pe piata muncii, participarea in grupuri sau activitati etc.)
- Discriminarea dupa varsta (ex. accesul piata muncii a tinerilor absolventi si a persoanelor in varsta)
- Discriminarea dupa etnie (ex. discriminarea populatiei rome)
- Discriminarea dupa mediul de provenienta (de ex. mediul rural)
- Discriminarea dupa handicap/dizabilitate (ex. accesul scazut pe piata muncii si la servicii specializate, accesul in mijloacele de transport etc.)
- TIPURI DE DISCRIMINARE
Consiliul National Pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) enunta mai multe tipuri de discriminare:
Discriminarea directa
Discriminarea directa are loc atunci cand o persoana este tratata intr-un mod mai putin favorabil decat o alta persoana care a fost, este sau ar putea fi intr-o situatie comparabila, iar diferenta de tratament are la baza oricare criteriu de discriminare prevazut de legislatia in vigoare.
Ex: un anunt de angajare doar pentru candidatii de gen masculin; refuzul de a trata o persoana deoarece apartine unei anumite minoritati/ etnie; refuzul de a primi la scoala un copil cu dizabilitati.
Discriminarea indirecta
Discriminarea indirecta survine atunci cand o prevedere, un criteriu, o practica aparent neutra dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute de legislatia in vigoare, cu exceptia cazurilor in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare. De asemenea, discriminarea indirecta este orice comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care la genereaza, favorizeaza sau defavorizeaza nejustificat, supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de altele care se afla in situatii egale.
Discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate in situatii similare, ci si din aplicarea aceluiasi tratament unor persoane aflate in situatii diferite.
Ex: – solicitarea pentru angajare a unui anumit nivel de studii care nu este necesar pentru specificul muncii;
- in cadrul unui interviu pentru ocuparea unui loc de munca sunt adresate intrebari despre situatia maritala si obligatiile de familie.
Discriminarea multipla
Discriminarea multipla survine atunci cand o persoana sau un grup de persoane sunt tratate diferentiat, intr-o situatie egala, pe baza a doua sau a mai multor criterii de discriminare, cumulative, de exemplu varsta si religie, gen si etnie etc.
Ex: o femeie in varsta poate fi discriminata la locul de munca pe criterii de gen si de varsta.
Hartuirea
Hartuirea reprezinta orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, pe criteriu de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, gen, orientare sexuala, apartenenta la o categorie defavorizata, varsta, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu.
Ex: o persoana aflata intr-o pozitie de conducere face glume si aluzii homofobe, anti-semite, rasiste, misogine etc.
Victimizarea
Victimizarea reprezinta orice tratament advers, venit ca reactie la o plangere sau actiune in instanta sau la institutiile competente, cu privire la incalcarea principiului tratamentului egal si al nediscriminarii.
Categoriile de victime cu cel mai mare grad de vulnerabilitate sunt: femeile, copiii si persoanele varstnice.
Dintre formele de victimizare a femeii cele mai grave sunt: amenintarea, maltratarea, violul din cauze multiple: infidelitate, gelozie, alcoolism, sotul bolnav psihic etc. O forma specifica de victimizare a minorilor este bataia, considerata de unii o solutie extrema de autoritate si sanctionare.
Pentru persoanele varstnice, procesul de victimizare poate sa apara in mediul familial, agresori fiind rudele sau persoanele care ingrijesc batranii, sau in afara acestuia, agresori fiind infractorii. Acestia din urma, profitand de capacitatea redusa a batranilor de a se apara si de unele caracteristici psihocomportamentale specifice (credulitate, neglijenta, uitare, confuzie), pot comite acte infractionale mult mai usor (furt, agresiunea fizica sau psihica, exploatarea prin munca, exploatarea financiara, privarea de hrana, tratament medical, izolarea de societate etc).
Dispozitia de a discrimina (Ordinul de a discrimina)
Este considerata a fi tot o forma de discriminare si reprezinta un ordin primit de o persoana sau un grup de persoane de la o alta persoana sau grup de persoane pentru a discrimina.
- EFECTELE DISCRIMINARII
Discriminarea poate avea un semnificativ impact negativ asupra victimelor (copii sau adulti) in ceea ce priveste starea sociala si economica, sanatatea si bunastarea. Discriminarea nu afecteaza doar victimele, ci intreaga societate, provocand disfunctionalitati economice si subminand coeziunea sociala.
Persoanele care traiesc chiar si zi de zi experienta umilitoare a discriminarii nu iau atitudine, nu depun plangeri la organismele statului, fapt pentru care comportamentul acestora va fi afectat in sens negativ.
Efectele negative ale discriminarii:
– la nivel individual: performante scazute, lipsa motivatiei, satisfactie profesionala scazuta, neimplicare, sentimente de vinovatie, diminuarea increderii in sine, neintegrarea in grupuri;
– la nivelul grupului: comunicare deficitara si individualism; aparitia situatiilor conflictuale, incurajarea stereotipurilor; competitie neproductiva, productivitate/eficienta diminuata, slaba dezvoltare si/sau nematurizarea grupului;
– la nivelul comunitatii: neintegrarea scolara/profesionala a persoanelor cu dizabilitati, a persoanelor de etnie rroma etc., mentinerea atitudinilor discriminatorii si a stigmatizarii
In ceea ce priveste componenta de campanii/informare, atat entitatile implicate in cadrul proiectului, cat si directiile partenere vor asigura sustenabilitatea actiunilor de informare pentru promovarea drepturilor copilului, egalitatii de sanse/nediscriminarii, prin activitatile ulterioare pe care le vor desfasura in vederea furnizarii serviciilor sociale.
PREVENIREA, COMBATEREA SI SANCTIONAREA DISCRIMINARII
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii este autoritatea abilitata sa garanteze respectarea si aplicarea principilului nediscriminarii in Romania.
Pana la aplicarea de sanctiuni, un rol important il ocupa prevenirea faptelor de discriminare, actiunile de promovare si sustinere a principiilor nediscriminarii si a egalitatii de sanse.
Prevenirea faptelor discriminatorii se poate realiza prin activitati/ campanii de informare si constientizare in randul societatii a principiului egalitatii, nediscriminarii si respectarii demnitatii umane.
Sanctionarea comportamentului discriminatoriu survine dupa ce s-a incercat solutionarea pe cale amiabila a conflictelor generate de actele de discriminare, ca urmare a analizarii si solutionarii plangerilor.
- EGALITATEA DE SANSE
Definitie: Egalitatea de sanse (equal opportunities) – conceptul conform caruia toate fiintele umane sunt libere sa-si dezvolte capacitatile personale si sa aleaga fara limitari impuse de roluri stricte; faptul ca diferitele comportamente, aspiratii si necesitati ale femeilor si barbatilor sunt luate in considerare, evaluate si favorizate in mod egal inseamna ca femeile si barbatii se bucura de aceeasi libertate de a-si realiza aspiratiile.
Principiul egalitatii de sanse este prezent in Constitutia Romaniei si reglementat prin Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati, cu modificarile si completarile ulterioare. Legea 202/2002 reglementeaza masurile pentru promovarea egalitatii de sanse si de tratament intre femei si barbati, in vederea eliminarii tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex, in toate sferele vietii publice din Romania.
- CONTEXT LEGISLATIV SI STRATEGII RELEVANTE
Legislatia si strategiile relevante:
Legislatie nationala generala si specifica
- Constitutia Romaniei
– Codul Administrativ
– Codul Muncii
– Codul Civil
– Codul Penal
– ORDONANTA nr. 137 din 31 august 2000 (republicata) privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
– Ordonanta de urgenta nr. 45/2020 pentru completarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
– Legea nr. 167/2020 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, precum si pentru completarea art. 6 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati
– Hotararea Guvernului nr. 1194/2001 privind organizarea si functionarea Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, cu modificarile si completarile ulterioare
– Ordinul Presedintelui CNCD nr. 144 din 11 aprilie 2008
– Ordinul Presedintelui CNCD nr. 286 din 29 august 2007
– Legea nr. 202 din 19 aprilie 2002 (republicata) privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati
– Legea nr. 504 din 11 iulie 2002 (actualizata) – Legea audiovizualului
– Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 – a contenciosului administrativ
– Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 (actualizata) – privind liberul acces la informatiile de interes public (actualizata pana la data de 29 iunie 2007)
– Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 – pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.
– Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului;
– Strategia Nationala privind Incluziunea Sociala si Reducerea Saraciei 2014-2020
– Strategia Guvernului Romaniei de incluziune a cetatenilor romani apartinand minoritatii rome pentru perioada 2015-2020
– Strategia Nationala privind Incluziunea Sociala a Persoanelor cu Dizabilitati 2014-2020
– Strategia Nationala pentru Protectia si Promovarea Drepturilor Copilului 2014 – 2020
– Programul National de Reforma (PNR)
– Strategia nationala “O societate fara bariere pentru persoanele cu dizabilitati” 2015-2020
Legislatie internationala
– Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (1950)
– Carta Sociala Europeana Revizuita
Legislatie UE antidiscriminare
· Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene
· Directiva 2000/43/CE de punere in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre persoane, fara deosebire de rasa sau origine etnica
· Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca
· Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de sanse si al egalitatii de tratament intre barbati si femei in materie de incadrare in munca si de munca (reforma)
· Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European si a Consiliului privind aplicarea principiului egalitatii de tratament intre barbatii si femeile care desfasoara o activitate independenta si de abrogare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului
- APLICABILITATEA PRINCIPIULUI NEDISCRIMINARII SI EGALITATII DE SANSE IN CADRUL PROIECTULUI
Prin proiectul “ Copii sustinuti – viitor mai bun!”, ID 330362 se va asigura o masura inovativa de abordare a problematicii separarii copilului de familia sa, promovand in acelasi timp nediscriminarea si egalitatea de sanse in randul beneficiarilor si al intregii comunitati.
Proiectul de fata prevede egalitatea intre sexe, tema inclusa in toate politicile fundamentale de dezvoltare, avandu-se in vedere ca beneficiarii proiectului sa fie atat femei, cat si barbati.
De altfel, pe toata perioada de implementare a proiectului este interzisa orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, membru de grup de tinta, bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap etc.
Selectia, pregatirea profesionala si evaluarea persoanelor ce urmeaza a fi angajate in cadrul proiectului, selectia grupului tinta beneficiar al serviciilor sociale tin cont de principiile egalitatii de sanse si nediscriminarii.
La elaborarea proiectului s-a tinut cont de principiul egalitatii de sanse, respectand Constitutia Romaniei, Legea nr. 202/2002 modificata prin legea nr. 229/2015 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati, Directiva 76/207/CE privind principiul egal de tratament intre femei si barbati privind accesul la angajare, formare profesionala si promovare, precum si in ceea ce priveste conditiile de munca.
Prin serviciile sociale furnizate in cadrul proiectului vor fi implicate persoanele vizate ca grup tinta, fara a face vreo deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, etc.
Astfel, selectia grupului tinta si implicarea lui in activitatile integrate ale proiectului se vor realiza respectand principiile nediscriminarii.
In ceea ce priveste achizitionarea bunurilor si serviciilor necesare proiectului, mentionam ca se va tine cont de principiile stabilite de Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice, actualizata, sau, dupa caz, Ordinul 1284/2016 privind aprobarea procedurii competitive aplicabile solicitantilor private precum si prevederile OUG 61/2008, privind implementarea egalitatii de tratament intre femei si barbati in ceea ce priveste accesul la bunuri si servicii si furnizarea de bunuri si servicii.
Campania de informare si constientizare in domeniul promovarii drepturilor copilului va include sesiuni de informare cu privire la egalitatea de sanse si nediscriminare respectand legislatia in vigoare, promovand principiul egal de tratament intre femei si barbati privind accesul la angajare, formare profesionala si promovare, precum si in ceea ce priveste conditiile de munca, dar si in randul copiilor.
Principiul nediscriminarii este intarit in cadrul proiectului si prin evenimentele organizate in cadrul A 3, prin intermediul actiunilor sociale derulate ca masuri inovative de abordare si promovare a prevenirii separarii copilului de familie, promovarea egalitatii de sanse si nediscriminarii, dar si prin intermediul campaniei de informare si constientizare pentru prevenirea separării copilului de familia sa, promovarea egalității de șanse, incluziunii și nediscriminarii, precum și pentru prevenirea consumului de alcool și droguri. (OS 3)
“Accesibilitatea” este definita ca fiind posibilitatea oferita persoanelor cu dizabilitati de a avea acces, in conditii de egalitate cu ceilalti, la mediul fizic, la transporturi, la informatii si la sisteme si tehnologii ale informatiei si comunicatiilor (TIC), precum si la alte infrastructuri si servicii. In aceste domenii exista inca bariere importante. De exemplu, in medie in UE, numai 5% din site-urile internet publice respecta complet standardele de accesibilitate, chiar daca un numar mai mare de site-uri sunt partial accesibile. Numeroase posturi de televiziune continua sa ofere putine programe insotite de subtitrari si de audio descriere.
Astfel, accesibilitatea este o conditie premergatoare pentru participarea la viata sociala si economica a persoanelor cu dizabilitati. In cadrul proiectului, copiii cu dizabilitati vor avea acces la serviciile sociale, precum si la evenimentele/activitatile proiectului.
Avand in vedere prevederile legii 488/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, proiectul va asigura accesul persoanelor cu handicap la toate actiunile, fara limitari sau restrictii la mediul fizic, informational si comunicational.
Nediscriminare si egalitate de sanse in activitatile proiectului:
A5.1 Organizarea de campanii/acțiuni de informare și conștientizare privind prevenirea separării copilului de familia sa, promovarea egalității de șanse, nediscriminării, prevenirea consumului de alcool și droguri .
In cadrul tuturor evenimentelor organizate in cadrul A 5.1. vor fi incluse sesiuni de constientizare/sensibilizare cu privire la egalitatea de sanse si nediscriminare.
Astfel, in contextul actiunilor destinate prevenirii separarii copilului de familia sa, se va acorda atentie si asupra egalitatii de sanse a copilului ca masura de prevenire, punandu-se in acelasi timp accentul si asupra nediscriminarii acestora, mai ales a copiilor care provin din diferite medii dezavantajate.
Accesul participantilor la evenimente se va face respectand principiile nediscriminarii si egalitatii de sanse.
Campaniile sustin lupta impotriva discriminarii pe criterii legate de rasa si origine etnica, religie sau convingeri, handicap, varsta, sex sau orientare sexuala si promovarea egalitatii de tratament.
Activitatea A1.1 Identificarea, selectarea și recrutarea grupului țintă
Grupul tinta este alcatuit din 270 de copii vulnerabili din județul Buzău.astfel:
– 255 copii care trăiesc în sărăcie aflați la risc de separare de familie
– 15 de copii din sistemul de protecție specială care vor fi sprijiniti in vederea reintegrării în familie
In structura GT intra: 270 copii din care 27 copii de etnie roma care provin atat din mediul urban cat si din cel rural, fara discriminare de religie, sex, orientare etc.
A2.1. Furnizarea serviciilor de sprijin destinate copiilor în vederea prevenirii riscului de separare de familie
- Furnizarea serviciilor sociale în cadrul Centrului de pregatire si sprijinire a reintegrarii sau integrarii copilului in familie. Acesta va avea drept misiune reintegrarea in familie sau, in situatia in care aceasta nu este posibila, gasirea de alternative de tip familial pentru copiii care au o masura de protectie speciala. Activitatea centrului de zi vin in sprijinul echipei multidisciplinare care hotaraste reintegrarea copilului beneficiar de masura de protectie in familie. Centrul asigura pregatirea parintilor, a copilului in functie de gradul sau de discernamant si a altor persoane importante in viata copilului. In acest sens, in conformitate cu responsabilitatea P2 – DGASPC Buzau, implicat in aceasta subactivitate, se va avea in vedere furnizarea urmatoarelor masuri de sprijin: Consilierea psihologica si suportul emotional pentru copil și familie; Asistență și recuperare medicală (după caz); Alte terapii de recuperare; Suport pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă; Socializare și petrecere a timpului liber; Reintegrare familială și comunitară, inclusiv sprijin pentru integrarea în educatie si evitarea riscului de abandon scolar; Consiliere juridică; Orientare vocatională; Conștientizarea si sensibilizarea populației; Informări si campanii cu privire la prevenirea consumului de alcool și droguri. Astfel, in functie de problematica si nevoile fiecarui copil, in planul individualizat de protectie vor fi incluse recomandarile privind participarea si directionarea copiilor si parintilor catre centrul de zi, care va facilita reintegrarea copilului in familie, prin participarea la serviciile de sprijin mentionate anterior. Pentru a fi eficiente, se va avea in vedere ca serviciile de sprijin sa fie:
– accesibile: disponibile tuturor familiilor, indiferent de locatie sau statut socio-economic. Astfel, proiectul promoveaza nedescriminarea si asigura acces copiilor care indeplinesc conditiile de eligibilitate pentru a fi sprijiniti in cadrul proiectului.
– adaptate: personalizate pentru a raspunde nevoilor specifice ale fiecarei familii.
-continue: oferite pe termen lung, nu numai in momente de criza.
- Prin modelul inovator propus, avem în vedere creare unei echipe mobile de specialisti formata din asistent social si psiholog, care vor fi coordonati de catre coordonatorul activitatii sociale, si vor oferi servicii in apropierea domiciliului copiilor/la domiciliul copiilor: intervenții individuale, la nivel de familie sau de grup (după caz).
Acordarea serviciilor de sprijin pentru prevenirea separării copilului de familia sa prin intermediul unei echipe mobile formate din asistent social și psiholog reprezintă o intervenție importantă în domeniul protecției copilului. Acest tip de serviciu se concentrează pe oferirea de suport direct familiilor aflate în situații de risc, având scopul de a menține integritatea familială și de a preveni instituționalizarea copiilor. Pe parcursul implementării proiectului, membrii grupului tinta, familiile acestora si comunitatea vor beneficia de campanii de conștientizare si sensibilizare a populației cu tematici referitoare la prevenirea separarii copilului de familia sa, precum si la egalitatea de sanse si nediscriminare, si tototdata de informări și campanii cu privire la prevenirea consumului de alcool și droguri.
Prin intermediul serviciilor de prevenire a separararii copilului de familia sa, a subventiilor acordate, dar si prin campaniile destinate specialistilor care lucreaza in scoli/spas-uri, proiectul contribuie la imbunatatirea calitatii vietii copiilor si implicit la reducerea abandonului scolar, reintegrarea in familie etc.
Prin intermediul serviciilor oferite in cadrul proiectului, se are in vedere educarea adolescentilor si a parintilor in spiritul valorilor familiale, al responsabilitatilor parentale si al noii viziuni referitoare la drepturile copilului in familie. Prin campaniile organizate in cadrul proiectului, se urmareste sensibilizarea populatiei in ceea ce priveste atat dispozitiile legale privind primordialitatea responsabilitatii parintilor referitoare la cresterea, ingrijirea si educarea copiilor, cat si sanctiunile ce decurg din nerespectarea obligatiilor parintesti. Proiectul contribuie la atingerea obiectivelor strategiei si prin serviciile de prevenire a separarii copilului de familie dezvoltate in cadrul proiectului.
IMUNIZAREA LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE – CE TREBUIE SĂ ȘTIM ȘI CUM NE PREGĂTIM
Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale secolului XXI, având efecte complexe și interconectate asupra mediului, sănătății populației și infrastructurii esențiale. Înțelegerea cauzelor și a consecințelor acestor schimbări este esențială pentru a construi o societate rezilientă și adaptată la noile realități climatice.
Ø Cauzele schimbărilor climatice
Schimbările climatice sunt cauzate în principal de activitățile umane, care conduc la creșterea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă. Cele mai importante surse includ:
- Arderea combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaze naturale);
- Defrișările masive;
- Agricultura intensivă și industrializarea.
Aceste activități cresc temperatura medie globală, afectând echilibrul natural al climei planetei.
ØEfectele schimbărilor climatice
Impactul schimbărilor climatice se manifestă tot mai frecvent și intens în viața de zi cu zi. Printre principalele efecte se numără:
🌿 Impact asupra ecosistemelor
- Pierderea biodiversității din cauza modificării habitatelor naturale;
- Dezechilibru în lanțurile trofice și migrarea unor specii;
- Deșertificarea și scăderea calității solului.
Ø Impact asupra sănătății publice
- Creșterea frecvenței bolilor respiratorii și cardiovasculare din cauza poluării aerului;
- Extinderea vectorilor de boli (țânțari, căpușe) care pot transmite boli precum malaria sau boala Lyme;
- Stresul termic cauzat de valurile de căldură, care afectează în special vârstnicii și persoanele vulnerabile.
Ø Impact asupra infrastructurii esențiale
- Inundații care pot distruge drumuri, rețele electrice, sisteme de alimentare cu apă;
- Secete care pun presiune pe sistemele de irigații și alimentare cu apă potabilă;
- Evenimente meteorologice extreme (furtuni, alunecări de teren) care amenință siguranța clădirilor și transportului.
Ce înseamnă „imunizarea” la schimbările climatice?
„Imunizarea” se referă la un set de măsuri de adaptare și creștere a rezilienței comunităților, astfel încât să poată face față și să se recupereze după impactul schimbărilor climatice.
Printre aceste măsuri se numără:
- Promovarea agriculturii sustenabile și protejarea pădurilor;
- Construcția de infrastructuri rezistente la fenomene meteo extreme;
- Informarea și educarea populației privind riscurile climatice și comportamentele responsabile;
- Dezvoltarea unor sisteme de sănătate publică pregătite să răspundă noilor provocări.
Ø Ce putem face împreună?
Fiecare dintre noi poate contribui la imunizarea comunității în fața schimbărilor climatice, prin:
- Reducerea consumului de energie și apă;
- Alegerea transportului ecologic (mers pe jos, bicicletă, transport public);
- Implicarea în proiecte de reîmpădurire și protejare a naturii;
- Susținerea inițiativelor locale de adaptare climatică.
Informarea este primul pas spre protecție. Doar înțelegând riscurile și acționând responsabil putem construi un viitor mai sigur și mai sustenabil pentru toți.
INFORMAȚII PENTRU COPII DESPRE SCHIMBĂRILE CLIMATICE
Cum ne protejăm de schimbările climatice? Informații utile pentru copii ca tine
Dragi copii,
Planeta noastră se schimbă. Vremea devine din ce în ce mai ciudată: iernile nu mai sunt cum erau, verile sunt tot mai calde, iar uneori plouă atât de mult încât se inundă totul. Aceste lucruri nu se petrec întâmplător – ele sunt parte din ceea ce numim schimbări climatice.
Hai să învățăm împreună ce sunt ele, de ce contează și cum ne putem proteja pe noi și pe cei din jurul nostru.
Ce sunt schimbările climatice?
Schimbările climatice apar din cauza poluării și a activităților oamenilor care dăunează naturii – cum ar fi fumul de la fabrici, mașini sau tăierea pădurilor. Acestea fac ca planeta să se încălzească mai mult decât este normal, iar acest lucru afectează vremea, animalele, plantele și chiar oamenii.
Cum ne afectează?
Schimbările climatice ne pot afecta în mai multe moduri:
- Vremea devine extremă – pot apărea furtuni puternice, ploi torențiale sau secete.
- Se pot pierde plante și animale – multe viețuitoare nu mai au unde trăi și dispar.
- Noi ne putem îmbolnăvi mai ușor – din cauza căldurii mari sau a aerului poluat, ne poate durea capul, putem obosi mai repede sau chiar răci mai des.
- Casele și drumurile pot fi afectate – dacă plouă prea tare, se pot inunda zonele în care locuim.
Ce înseamnă să ne „imunizăm” la schimbările climatice?
Cuvântul „imunizare” înseamnă să ne pregătim și să fim în siguranță atunci când apar schimbări mari. Exact cum ne protejăm de o boală, putem să ne protejăm și de schimbările de mediu. Iată cum:
- Avem grijă de natură – nu aruncăm gunoaie, nu distrugem copacii și învățăm cum să reciclăm.
- Ne informăm – învățăm ce se întâmplă cu clima și cum putem reacționa dacă e o furtună sau o caniculă.
- Ne ajutăm unii pe alții – vorbim cu adulții de încredere despre cum ne simțim și cerem ajutor când e nevoie.
- Ne implicăm în activități – putem planta copaci, curăța un parc sau învăța cum să economisim apa și energia.
De ce este important pentru tine?
Poate te întrebi: „Dar eu ce legătură am cu toate astea?”. Ei bine, chiar dacă ești copil, ai un rol foarte important. Schimbările climatice pot afecta locurile unde trăim, școlile, sănătatea noastră și chiar familia. De aceea, să înțelegi ce se întâmplă și cum să te protejezi este un pas mare către un viitor mai bun.
Tu poți fi parte din schimbare. Poți fi un mic erou pentru planetă!
Amintește-ți:
- Fiecare gest contează – chiar și unul mic, cum ar fi să închizi robinetul când te speli pe dinți.
- Nu ești singur – sunt mulți copii ca tine care învață și vor să facă bine.
- Împreună putem avea grijă de natură și de viitorul nostru.
REZILIENȚA LA DEZASTRE
REZILIENȚA LA DEZASTRE – CUM NE PREGĂTIM ȘI CUM RĂMÂNEM ÎN SIGURANȚĂ
Ce este un dezastru?
Un dezastru este un eveniment neașteptat care poate pune în pericol viețile oamenilor, casele, școlile și comunitățile. Poate fi cauzat de:
- Fenomene naturale, cum ar fi cutremurele, inundațiile, furtunile sau incendii de pădure;
- Probleme provocate de oameni, cum ar fi accidentele industriale sau poluarea gravă.
Un dezastru poate speria pe oricine, dar dacă suntem pregătiți, știm ce să facem, ne protejăm mai bine pe noi și pe cei dragi.
Ce înseamnă „reziliență”?
Reziliența înseamnă să fii puternic și pregătit în fața greutăților. Nu înseamnă că nu ți-e frică sau că nu suferi, ci că știi cum să reacționezi, să te adaptezi și să mergi mai departe, cu sprijin și încredere.
Reziliența în fața dezastrelor înseamnă:
- Să cunoaștem pericolele și cum să ne protejăm;
- Să știm unde mergem dacă trebuie să ne adăpostim;
- Să fim atenți la cei din jur și să cerem ajutor atunci când e nevoie.
Pentru copii și familiile lor: ce e bine să știm?
Înainte de un dezastru:
- Aflați care sunt riscurile în zona în care locuiți (ex: inundații, incendii, alunecări de teren).
- Vorbiți în familie despre un plan de urgență – unde vă întâlniți dacă vă separați, cum sunați la ajutor (Tel urgență 112), ce lucruri esențiale să aveți la îndemână.
- Pregătiți un rucsac de urgență, cu:
- apă și alimente neperisabile;
- o lanternă și baterii;
- o pătură, haine groase;
- medicamente importante;
- o listă cu numere de telefon.
În timpul unui dezastru:
- Ascultați indicațiile autorităților și ale celor care vă îngrijesc.
- Nu vă panicați – stați împreună și aveți grijă unii de alții.
- Dacă sunteți la școală, urmați instrucțiunile profesorilor.
- Dacă sunteți acasă și trebuie să evacuați, mergeți într-un loc sigur stabilit dinainte (de exemplu, un centru de adăpost temporar).
După un dezastru:
- Este normal să vă simțiți triști, speriați sau confuzi. Nu țineți în voi – vorbiți cu un adult de încredere.
- Încercați să reveniți la o rutină (odihnă, masă, joacă, școală).
- Sprijiniți-vă unii pe alții. Familiile unite se refac mai ușor!
Ce e important să NU facem?
- Să nu răspândim zvonuri sau informații false – ascultăm doar surse oficiale (poliție, pompieri, primărie, învățători, asistenți sociali).
- Să nu ne aventurăm în locuri periculoase după un dezastru (peste ape, în clădiri avariate).
- Să nu ne rușinăm să cerem ajutor – curajul înseamnă să ceri sprijin atunci când ai nevoie.
Unde găsim sprijin?
Pe parcursul activităților din cadrul proiectui, copiii și familiile lor pot primi:
- Informații utile despre siguranță și prevenire;
- Sprijin emoțional și consiliere, dacă au trecut prin momente grele;
- Activități educative și creative prin care învățăm să fim rezilienți împreună.
Împreună suntem mai puternici! Fiecare pas de pregătire ne aduce mai aproape de un viitor mai sigur, în care toți copiii să crească în siguranță, cu încredere și speranță.






