În cadrul proiectului „Sprijin și acompaniere pentru copiii vulnerabili din județul Olt”, echipa SERA România a continuat și în luna mai derularea subactivității A1.1 – Identificarea, selectarea și recrutarea grupului țintă, prin vizite și întâlniri desfășurate în comunitățile din Potcoava și Gura Padinii.
Activitatea se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, egalității de șanse și incluziunii sociale, astfel încât sprijinul oferit prin proiect să ajungă la copiii și familiile care au cea mai mare nevoie de susținere.
Până în prezent, în grupul țintă al proiectului au fost incluși 256 de copii, dintre care 249 beneficiază deja de serviciile și intervențiile oferite în cadrul proiectului.
În luna mai 2026, echipa de proiect a desfășurat deplasări în teren pentru informarea familiilor, verificarea eligibilității, completarea documentației necesare și consolidarea relației cu membrii comunităților locale. Aceste întâlniri reprezintă un pas important în asigurarea accesului copiilor vulnerabili la servicii integrate și la oportunități care să contribuie la dezvoltarea lor armonioasă.
Imagini din timpul activităților desfășurate în comunitățile din Potcoava și Gura Padinii.
Fundația SERA România, alături de partenerii săi, Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale FDSS și Comuna Gura Padinii, derulează proiectul “Sprijin și acompaniere pentru copiii vulnerabili din județul Olt”. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.
Conținutul acestei postări nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑖𝑛𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝑑𝑒𝑡𝑎𝑙𝑖𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑐𝑒𝑙𝑒𝑙𝑎𝑙𝑡𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑔𝑟𝑎𝑚𝑒 𝑐𝑜𝑓𝑖𝑛𝑎𝑛𝑡̦𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑈𝑛𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝐸𝑢𝑟𝑜𝑝𝑒𝑎𝑛𝑎̆, 𝑣𝑎̆ 𝑖𝑛𝑣𝑖𝑡𝑎̆𝑚 𝑠𝑎̆ 𝑣𝑖𝑧𝑖𝑡𝑎𝑡̦𝑖 www.mfe.gov.ro











