Proiect cofinanțat de Uniunea Europeana din Fondul Social European+ prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027

“ Acasă, Împreună! – Sprijin pentru copiii si familiile vulnerabile din jud. Tulcea”, cod SMIS 365060.

Obiectivul general al proiectului

Obiectivul general al proiectului constă în asigurarea unor intervenții integrate prin furnizarea de servicii de sprijin pentru prevenirea riscului de separare a copilului de familia sa, pentru un număr de 209 copii care trăiesc în condiții de vulnerabilitate și se află în risc de separare de familie, precum și pentru sprijinirea reintegrării în familie a unui număr de 12 copii din sistemul de protecție specială. Astfel, grupul țintă al proiectului este format din 221 de copii vulnerabili provenind din teritoriul ITI Delta Dunării, județul Tulcea.

Acțiunile și activitățile vizate de proiect

Acțiunile și activitățile vizate de proiect, vor contribui, totodată, la realizarea obiectivelor specifice ale programului și apelului, generând efecte pozitive pe termen lung, contribuind în mod direct la atingerea indicatorilor de rezultat și de realizare, având în vedere resursele financiare, umane şi materiale ale proiectului.

  • Beneficiar: Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale – FDSS
  • Parteneri: Fundația SERA România și Primăria Comunei Săulești – jud. Gorj
  • Valoarea totală a proiectului: 8.152.795,16 lei
  • Valoarea cofinanțării Uniunii Europene (FEDR/FSE+FC/FTJ): 6.929.875,89 lei
  • Valoarea finanțare buget național: 1.214.116,71 lei
  • Valoare contribuție proprie: 8.802,56 lei
  • Durata: 30 luni
  • Data începerii proiectului: 01.09.2026
  • Data finalizării proiectului: 28.02.2029

TULCEA

– cod SMIS 365060–

Obiective specifice

  • Proiectul propune acordarea de sprijin material pentru minimum 209 copii din județul Tulcea aflați în situații de vulnerabilitate și risc de separare de familie, precum și pentru 12 copii din sistemul de protecție specială care vor fi reintegrați în familie.
  • Proiectul contribuie la sprijinirea obiectivelor prevăzute de Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului 2023-2027 – „Copii protejați, România sigură”, în sensul în care cei 221 de copii beneficiari vor avea acces la activități de asistență socială, sprijin material și servicii specializate, menite să reducă riscul de sărăcie și excluziune socială în județul Tulcea.

Conștientizarea și informarea:

Totodată, proiectul prevede organizarea de evenimente de informare și conștientizare privind importanța serviciilor și acțiunilor de prevenire a separării copilului de familie, promovarea egalității de șanse, a egalității de gen, incluziunii și nediscriminării, precum și prevenirea consumului de alcool și droguri.

Implementarea proiectului

Proiectul vizează implementarea unui model inovator de intervenție pentru prevenirea separării copilului de familia sa, precum și furnizarea unor servicii sociale care să sprijine integrarea sau reintegrarea copiilor aflați în sistemul de protecție specială. Prin aceste intervenții se urmărește, ulterior reintegrării, prevenirea reapariției situațiilor care ar putea conduce la separarea copilului de familie.

TULCEA

– cod SMIS 365060 –

Resurse utile

Date contact

  • Pentru mai multe informații ne puteți contacta la nr. de telefon +4021 231 54 16, Fax. +4021 231 54 17 sau pe adresa de email: office@sera.ro; bogdan.simion@sera.ro // www.sera.ro Manager proiect: Bogdan Simion

Despre noi

Fundația SERA ROMÂNIA este o organizație neguvernamentală, înregistrată în martie 1996. SERA ROMÂNIA a intervenit în toate județele țării (41 de județe și 6 sectoare ale Bucureștiului), contribuind în mod esențial la închiderea instituțiilor de tip vechi, care adăposteau în condiții mizere sute de copii, și la dezvoltarea de servicii sociale alternative, în care celor mici li s-a dat pentru prima oară şansa de a trăi decent. Prin intermediul programelor sale, SERA a reușit să schimbe în bine viața a peste 200.000 de copii.

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.mfe.gov.ro